Judecătorii dosarului „Carom”, în care sunt implicați oamenii de afaceri Ovidiu Tender și Marian Iancu, au fost recuzați. Tender scapă de sechestru

Judecătorii dosarului „Carom, în care sunt implicați oamenii de afaceri Ovidiu Tender și Marian Iancu, au fost recuzați. Tender scapă de sechestru
Publicat: 20/05/2015, 14:54
Actualizat: 21/05/2015, 12:00

Cererea de recuzare a completului de judecată, compus din judecătorii Daniel Donțete și Camelia Bogdan, din cadrul secției a II-a penale a Curții de Apel București (CAB), a fost admisă, miercuri, de magistrații de la CAB.

Prin aceeași decizie s-a constatat că măsurile procesuale dispuse în acest dosar „sunt lovite de nulitate”.

„Dispune repartizarea aleatorie a cauzei unui alt complet de apel din cadrul secției a II-a penale a Curții de Apel București”, conform sentinței instanței.

În acest proces, magistrații Camelia Bogdan și Daniel Donțete au dispus extinderea sechestrului asupra averilor lui Ovidiu Tender și Marian Iancu, măsura asiguratorie urmând să fie pusă pe conturile bancare, pe acțiunile firmelor pe care le dețin, dar și asupra conturilor soțiilor sau ale fostelor soții.

Judecătorii au decis extinderea sechestrului care fusese pus pe mai multe bunuri ale inculpaților din acest proces, dispuse de procurori în 12 ianuarie 2005, în 19 ianuarie 2006, în 17 și 18 aprilie 2006, în 23 iunie 2006 și în 4 iulie 2006.

Măsura extinderii sechestrului le-a fost impusă lui Ovidiu Tender, Marian Iancu și lui Marin Badea, „asupra conturilor (inclusiv a dobânzilor aferente sumelor înscrise la credit, ce vor curge în continuare conform contractelor încheiate cu unitatea bancară), acțiunilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, inclusiv ale acțiunilor și activelor deținute de aceste societăți la celelalte societăți la care inculpații dețin calitatea de asociat, împuternicit, beneficiar real sau administrator, situate în țară sau în străinătate, ale soților și soțiilor acestora, ale foștilor soți și fostelor soții, ale rudelor de gradul I si ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății”.

Având în vedere decizia de miercuri a Curții de Apel, prin care s-a dispus recuzarea judecătorilor, aceste măsuri nu vor mai fi luate.

Tribunalul București i-a condamnat, în decembrie 2014, pe Ovidiu Tender la 11 ani și patru luni de închisoare și pe Marian Iancu la 13 ani și opt luni de închisoare, în dosarul Carom, în care sunt acuzați de înșelăciune și spălare de bani.

Decizia Tribunalului Capitalei nu a fost definitivă, motiv pentru care a fost contestată la Curtea de Apel București.

În acest dosar, Ovidiu Tender și Marian Iancu au fost trimiși în judecată în 2006, rechizitoriul fiind întocmit de fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, trimisă în judecată, în stare de arest, în dosarul despăgubirilor pentru un teren supraevaluat.

Tender și Iancu sunt acuzați că au preluat ilegal controlul companiei Carom SA Onești și au prejudiciat-o cu 1.400 de miliarde de lei vechi, sumă stabilită la nivelul anului 2003.

Înainte de 1990, Carom SA a făcut parte din Platforma Petrochimică Onești. Cei doi oameni de afaceri sunt acuzați că au drenat resursele Carom prin intermediul unui circuit financiar complex.

În același dosar au fost trimiși în judecată Cicilia Dumitrescu, Marin Badea, Toader Găurean și Bogdan Sălăjan.

„Se poate constata că avem de-a face cu un grup infracțional bine definit, în care fiecare persoană are un rol structurat și determinat, urmărind îndeplinirea unor activități punctual stabilite de către inițiatorii grupului, inculpații Iancu Alexandru Marian și Tender Ovidiu Lucian”, au notat anchetatorii, în rechizitoriu.

Omul de afaceri Marian Iancu se află în închisoare, după ce a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București, în 14 octombrie 2014, la 12 ani de închisoare în dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani cunoscut ca „RAFO”. Procesul a durat în acest caz opt ani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Viața la bloc. Informații neașteptate despre centralele termice
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×